Tinerii social-democrați alături de copiii din Târgu-Cărbunești

Tinerii social democrați, sub coordonarea lui Claudiu Manta, președinte TSD Gorj, s-au ținut de promisiune și s-au reîntors la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Târgu-Cărbunești.

16266049_1318745198164958_5218477636326950824_n

Această întâlnire cu copiii trebuia să aibă loc în luna decembrie, dar pentru că a fost campania pentru alegerile parlamentare, exista riscul ca lucrurile în spațiul public să degenereze.

Micuții au fost primitori, ca de fiecare dată, iar bucuria revederii prietenilor lor afișată pe chipuri, a făcut cât o mie de cuvinte.
Pachetele cu dulciuri pentru cei aproximativ 40 de copii au fost susținute de echipa TSD Gorj, cea care an de an ajunge în mijlocul celor care au mereu nevoie de căldură sufletească.

16142679_1318745014831643_6239551879290517371_n

“Nimeni nu a vrut ca întâlnirea cu micuții de la Centrul din Târgu-Cărbunești să fie anulată, așa că doar  am amânat-o. Am reușit, ieri, să ajungem la ei, îi cunoaștem foarte bine pe toți, pentru că avem ani de zile de când mergem acolo. Ne-au spus că suntem prietenii lor, iar acest lucru ne bucură foarte mult. Nu vrem nimic altceva decât să aducem clipe de bucurie în viețile lor, iar pentru noi înseamnă enorm. Mulțumesc tuturor colegilor din TSD Gorj care au făcut posibilă această acțiune și le promitem micuților că vom fi mereu alături de ei.”, a declarat Claudiu Manta, președinte TSD Gorj.