Campania umanitară TSD Gorj

Joi, 14.08.2014, în localitatea Baia de Fier a sosit  un camion cu ajutoare pentru persoanele care au avut probleme din cauza inundaţiilor din zonă. Campania „Sunt acolo lângă tine” a fost iniţiată de organizaţia PSD Arad şi a avut ca scop strângerea de ajutoare pentru locuitorii zonelor afectate de inundaţii.

WP_20140814_053

În colaborare cu TSD Gorj şi autorităţile locale din Baia de Fier, judeţul Gorj, au fost trimise de la Arad haine, alimente, grâu, medicamente – adică tot ce arădenii au adus pentru ajutorarea oamenilor aflaţi într-un moment de impas. Joi, după ce au fost încărcate ajutoarele în camion, s-a pornit spre Baia de Fier, pentru a le preda primăriei ca, ulterior, să fie împărţite celor care au nevoie de ele. Asistăm de multe ori cum natura îşi dovedeşte supremaţia, dar considerăm că prin solidaritate putem reduce din efectele produse şi să oferim un sprijin acolo unde este nevoie. Mesagerii ce au sosit de la Arad au fost sprijiniţi de organizaţia judeţeană a TSD Gorj, la această acţiune participând peste 25 de tineri.

WP_20140814_005 WP_20140814_018